Muzeul de etnografie şi artă populară

La 35 Km nord-vest dc Bucureşti, prin autostrada Bucureşti-Piteşti şi la Km 30 pe şoseaua naţională Bucureşti-Bolintin VaIe-Potlogi, în satul Stoeneşti, comuna Floreşti-Stoeneşti, pe malul stâng al Sabarului se află Muzeul de etnografie şi artă populară, secţie a Muzeului judeţean “Teohari Antonescu” Giurgiu.

Coloanele şi intrarea din spatele Muzeului

Este un frumos edificiu — monument de arhitectură brâncovenească, construit în anii 1710 — 1715 de către Gavril Drugănescu, fost mare vornic de Târgovişte, în partea de sat a Stoeneştilor numită Drugăneşti. Conacul a fost supus unor repetate restaurări, cu modificări evidente în stilul arhitectural, când la corpul central a mai fost adăugată o aripă în partea de vest.

În anii 1940 — 1942 arhitectul Gheorghe M. Cantacuzino a mai adăugat în partea estică încă o aripă, iar foişorul, al cărui acoperiş este susţinut de opt coloane cu capiteluri sculptatc în relief, a fost şi el puţin lărgit, creându-se proporţii mai echilibrate întregului monument.

Restaurări masive au fost făcute în anii 1965 - 1967.

Expoziţia de bază a muzeului a fost inaugurată în 1971, ca muzeu etnografic al Câmpiei Dunării. A fost în mai multe rânduri modificată, căpătând profil judeţean.

Muzeul dispune de colecţii valoroase cu privire la viaţa rurală, etnografia şi arta populară de pe meleagurile Vlăsiei şi Burnasului, Luncii Dunării, Văii Mostiştei, şesului Bărăganului.

Într-un număr de 13 săli, cu o suprafaţă totală de circa 600 mp, muzeul prezintă exponate din colecţiile de port şi ţesături de interior, ceramică, prelucrarea lemnului şi metalelor, ocupaţii tradiţionale, industria casnică.

Respectând cu stricteţe planul interior al edificiului, nivelul superior a fost destinat artei populare, care cuprinde colecţii de obiecte selecţionate, ordonate pe genuri cu sublinierea evoluţiei şi distribuţiei diverselor tipuri şi variante, cronologia, diferenţele zonale etc.

Astfel, în sala centrală atrag atenţia scoarţele din lână, frumoase şi variate, cu alesături geometrice sau florale, viu şi armonios colorate, ţesăturile de in, cânepă, bumbac şi borangic, folosite atât la confecţionarea pieselor de port, cât şi împodobirea interiorului, prin cromatică şi ornamentaţie făcând dovada măiestriei creatoarelor populare din zona de şes.

Vedere frontală în care iese în evidenţă aripa principală

De asemenea, costumul popular din zona Ilfov şi Vlaşca, având la bază elementul străvechi, autohton, s-a dezvoltat în decursul timpului în tipuri variate, de o rară bogăţie şi frumuseţe, dintre acestea distingându-se în mod deosebit costumul femeiesc cu peşteman şi catrinţă din zona Vlaşca.

In afară de ansambluri întregi de costume femeieşti şi bărbăteşti, în expoziţie mai sunt expuse piese separate de costurn ca: fote, catrinţe, cămăşi cu altiţă şi poale şungi, marame de borangic, giubele cu găitane policrome etc.

Apoi, circuitul îl poartă pe vizitator în sălile unde este prezentată ceramica populară, care cuprinde numeroase piese de uz casnic, provenite din centrele de olari proprii zonei Ilfovului (Pisc şi Brătuleşti) dar şi din Odobeşti - Dâmboviţa, Gheboaia — Prahova sau cunoscutul centru ceramic Oboga din judeţul Olt. Alături, atelierul olarului din Pisc prezintă vizitatorului, diferitele faze de prelucrare a ceramicii populare.

Vedere din spate

Nivelul inferior al edificiu1ui (demisolul) prezintă secţia de etnografie, dintre care două săli sunt destinate meşteşugului prelucrării lemnului, cu diferite unelte şi produse, o sală a prelucrării metalelor, iar sala centrală prezintă ocupaţiile tradiţionale, una din coordonatele esenţiale ale vieţii urnane, expresie materială a dezvoltării etnico-sociale a poporului, ele reprezentând locul principal în cadrul manifestărilor de cultură populară.

O altă sală prezintă industria casnică textilă, iar o latură importantă a culturii spirituale - obiceiurile - ocupă o sală specială.

Prin specificul său, Muzeul de etnografie şi artă populară Floreşti-Stoeneşti constituie un punct de atracţie atât pentru specialişti cât şi pentru publicul larg, pentru toţi cei interesaţi de cunoaşterea tezaurului cultural şi artistic atât al judeţului Giurgiu cât şi al Cârnpiei Dunării.

 

 

 

Biserica „Buna Vestire”

 

Biserica din satul Stoeneşti, cu hramul „Buna Vestire”, care poartă numele boierilor, ctitorii bisericii, are formă de navă. Tabloul ctitoricesc arată că biserica n-a avut turle, iar reparaţia ce s-a făcut în anul 1841 a distrus bolţile in formă cilindrică, inlocuindu-le cu un plafon de scânduri, astfel incât nici pe această cale nu se poate constata dacâ va fi avut sau nu turle.

Exteriorul bisericii este impărţit in douâ rânduri de panouri cel de jos cu toruri, cet cle sus, cu totul deosebit, arată că a fost refăcut la reparaţia amintită.

Cadrele ferestrelor inguste sânt de piatră,cu basa împodobită cu o floare stilizată, marginea prezentând un ciubuc.

Restaurarea aduce curăţirea de var a acestor podoabe, care, impreună cu panourile inferioare, amintesc arta de a irnpodobi exteriorul bisericilor in secolul a1 XVIII-lea şi este destul dc înteresanta, deşi s-a spus că “exteriorul este lipsit dc interes”.

Pridvorul deschis şi sprijinit pe coloane de zid, de formă rotundă, s-a inchis când sa fâcut reparaţia din 1841, cum arată inscripţia Paharnicului Dumitrache.

Ctitori. De o parte şi de alta a uşii din pronaos, de-asupra căreia se află infâţişarea bisericii vechi, găsim pe ctitorul principal, împreunâ cu cele două soţii, cu copiii lor şi cu rudele apropiate, fiecare purtându- şi inscripţia exp1icativă:

„Jupân Gavriil Drugănescul Vel Vornic dă Târgovişte” susţine cu mâna biserica infâţişatâ cu pridvor deschis, cum se mai observâ şi astăzi dupâ reparaţia stângace fâcutâ la 1841 de acel Drugănescu, Dumitrache Păharnicul, fiul lui Scarlat Drugănescu din căsâtoria a doua a lui Preda, fiul ctitorului, cu Safta Asan.

Cei doi stejari care stau la intrarea în Biserică

El este zugrâvit impreunâ cu soţia sa, Smaranda Bălăceanu.

Lângâ vel Vornicul Gavriil apare fiul său Gheorghe copil.

În partea cealaltă a uşii, in aceeaşi atitudine de susţinătoare a bisericii, apare „jupâneasa dumnealui, Vişica”, impreunâ cu un copil: Matei. Urmează: Bălaşa,. Toma, Gavriil, Constantin şi Anghelache.

Spre colţul nord-estic, „jupâneasa Marica fiica dumnealuiVel Vornic Gavriil.

De cealaltă parte, deci in spatele lui Gavriil, spre colţul sud-vestic „jupâneasa dumnealui cea d’intâiu Maria”, cu fiica ei,. Caliţa.

De-asupra numelui Caliţa, insoţit de calitatea ce o are „fiica dumnealui Vel Vorni..

dă Târg[ovişte]”, intâlnim numele lui Gheorghe, deşi el este arătat incă odată de-asupra chipului său, cum am notat mai sus. Se pare că zugravul a căutat să accentueze şi să precizeze in acelaşi timp că Gheorghe şi Caliţa sunt fraţi din întâia căsătorie a lui Gavriil cu Maria.

În acest caz, ei ar fi fraţi buni cu cel zugrăvit spre colţul sud-vestic: „jupân Preda Drugănescu, fiul dumnealui Vel Vornic Drugânescu (?)‚ care s’au înstrâinat din anul 1710, pentru invăţătură, călătorind mai toatâ partea Ievropei, şi tată-mi (?)‚ jupan Preda Drugănescu, care adecă răsări (?)‚ fiul dumnealui, şi la cinstită dregătorie, in anul 1725”.

Pe zidul de Sud: „Jupân Theodor Drugănescul vtori comis” şi jupâneasa dumnealui, Ioana”

Pe zidul de Nord, incepând de la colţ, .sânt zugrăviţi: „Jupân Stoica” fratele ctiitorului, „jupan Vladu, vataf dă dorobanţi, moşu1 dumnealui Vel Vornic”.

Urmeazâ o fereastră, dincolo de care, spre Răsărit, mai apar două chipuri: acela .al lui „jupân Mihul, socrul dumnealui Vel Vornic”, şi al lui „jupân Toma Cantacuzino, Spătar, nepotul dumnealui Vel Vornic".

Pe zidul uşii de intrare, spre latura nordică, se observă două chipuri bărbăteşti. Aceştia sânt: „Ispravnicii care s’au aflat la zidirea sfintei biserici”, anume..

„Radul cu logofătul Nica”.

Reparaţia fâcutâ de Păharnicul Dumitrache la 1841, care constă, cum am arătat mai sus, in inlocuirea bolţilor cilindrice ale naosului printr-un urât plafon de scânduri, invederând in acest chip lipsa de meşteri a vremii aceleia sau, poate, puţina dărnicie a acestui urmaş ai ctitorilor, această reparaţie a adăugat portretele lui Dumitrache şi al soţiei saie, Smaranda Bălăceanu, inlocuind chipuirile de sfinţi, sau portretele altor ctitori.

Este de remarcat, in atitudinea acestor chipuri, poza pe care o iau, aşezându-se unul in faţa celuilalt şi ţinându-se de mânâ aşa cum ei ar fi fâcut-o la fotograf. Costumele vremii adaugă la deosebirea dintre ei si ceil alţi. Smaranda poartă o rochie grea, strânsâ la mijloc, având mâneci bufante, curmate la cot printr-o garnitură şi terminate la incheietura mânilor prin nişte mânecuţe.

Inscripţiile lungi de de-asupra, preţioase din punct de vedere documentar, total neestetice şi in izbitor contrast cu celelalte, scurte şi sobre, dovedesc preţiozitatea epocii şi işi găsesc explicaţia in aceia a inaintaşului lor, Preda Drugănescu, fost la invăţătură in ţări străine.

Felul cum incepe inscripţia, adică având la inceput numele de familie şi apoi pe cel de botez, arată moda apuseană.

„Drugănescu •Dumitrache Marele Paharnic vechi, din anii 1810, Mai 21, fiul răposatului Marile Stolnicu Scarlat Drugănescu şi nepot de fiu al [râposatului] Preda Drugânescu, carile a urmat după diata moşu-său, [care n’]au lâsat ca sâ se năpăstuiască aciastă sfântă biserică... cutremurile ce au fost; au meremetisit-o, dărâmându-i, şi acum, in liat 1841, a fâcut alte... meremet de au surpat bolţile, fiind pri[mej]duite, au fâcut tavan sigur, cu trei stâlpi pă dinafarâ tâmpli, iar amvonul au fâst inconjurat cu zid. Şi au zugrăvit-o •până unde a fost de trebuinţă. Au fâcut şi clopotniţă, cât şi două clopote, au şi inzestrat-o cu moşia Cozleasca şi... peste ziuru sf. biserici, pă lângă han... răposatului Marelui Stolnecul Ioan..., după cum vedem, pentru neaparatile cheltueli, adică lumânări, undelemn, tămâie, odăjdii pentru preoţi, cărţi, candcle, sărindarele din toate zilile, căntăreţi şi meremeturi ce poate să se intâmple după vremi; carile cu diata dumnealui este supt epitropia nepoţilor şi strănepoţi dumn[ealui], carele după vremi vor stăpâni moşia Drugăneşti; 1841, Septemvre 21”.

Inscripţia lui Dumitrache este scrisă de-asupra şi de o parte şi alta a capului până in dreptul umerilor.


Releveul şi faţada laterală

De-asupra capului soţiei sale stă scrisă inscripţia : „Bălăceanca, iubita soţie... Paharnic Dumitrache Drugănescu.., d’inceput pânâ in sfârşit..., meremet... bisericii pre... vrenică de pomenire de cine... va stăpâni moşia Drugăneşti..., ca un bărbat vrenic fiind... Paharnicu Dumitrache... Drugănescu Scarlat.... 1-au.... la trebuinţă leat 1841, Septemvre 20”.

Inscripţiile de mai sus, nefiind lucrate in frescă, s-au şters pe alocuri, şi din pricina vreunui cercetător nepriceput în asemenea chestii gingaşe, care, pentru a le descifra, va fi pus să le învioreze cu vre-o cârpă umedă.

Păharnicul Dumitrache Drugănescu a reparat biserica ajunsă in stare de ruină, după cum arată iriscripţia de mai sus. Tot el a inzestrat-o cu mobilier, după cum se vede dintr-o inscripţie pe un tetrapod: „Dumitrache Drugănescul Paharnicu... Drugănescu”.

Tot el va fi înzestrat tâmpla de zid cu icoanele împârâteşti şi cu uşile laterale, datate 1838.

Pe uşa ingerească de Nord, infăţisând pe Arhanghelul Mihail, se citeşte inscripţia cunoscuta: „Oamenilor, cel ce nu intră cu frica lui Durnnezeu in biserică si n-curat fiindu,, acela va pieri de sabie An 1838".

Pe cealaltă uşă, de Sud, este infăţişat Arhanghelul Gavriil, cu inscripţia care atrage atenţia credincioşi1or asu pra sabiei lui Mihail:

„Oamenilor, videţi pre Mihail cum stă cu sabia goalâ in mână. An 1838.

 

Vedere din spatele bisericii

Arhanghelul Mihail este infăţişat. De altfel, şi in pictura zidului de Sud, în rândul intâi din naos, având aureolă în relief, ţinând sabia in dreapta, iar in stânga o filacteră, cu inscripţia : „Cel ce iaste cu inirna necurată”; sub picioare păcătosul, “cu inima necurată”, purtând o inscripţie cu chirilice imprumutată de zugrav din vreo icoană ruseasca ce se tracuce prin „omul păcătos”

Zugravi. În afară de insciripţiile arătatc mai sus, găsim un număr din ele care lămuresc unele probleme, cum este aceea, foarte importantă, a zugravilor care, de cele mai multe ori, din pricina unei modestii exagerate, nu-şi insemnau numele nicaieri. De-abia târziu, către sfârşitul secolului al XVII—lea, şi desigur sub influenţa obiceiuluî de a se insemna zugrăvindu-se la proscomidie numele ctitorilor, zugravii indrăznesc şi ei să-şi adauge numele aici, spre a fi pomeniţi, la pregătirea sfintelor taine, de preoţii slujitori.

Din ponielnicul ctitorilor cu greu se pot citi rândurile : “pomelnicul ctitorilor bisericii aceştiia, care să trag din spiţelc dumnealui.... Drugânescu V[e1] Vor[nic] de spiţele sângelui d....”

Numele zugravilor ni s-au păstrat mai bine, fiind aşezate in stânga, tot la proscomidie, dar mai ferite de fumul lumânărilor, care a întunecat pe ale ctitorilor.

„Pomeni gospodi zugravi: ierei Nicolae, Toma, Bratul, Petre, Stroe".

Partc din ei sânt insemnaţi şi în pridvorul bisericii de-asupra intrarii, insoţiţi şi de data zugrăvirii, in forma următoare:

„Zugravii: Popa Nicolae, Petre, Toader, Scptenîvre 20, 7233", deci: 1724.

Popa Nicolae zugravul trebuie să fie preotul de la Udricani din Bucureşti, .‚a cărui văduvă in 1753 vinde lui Dragne Dărstoreanu casele sale din mahalaua Agamiţei din Bucureşti” Tot aşa Toma „zugrav ot rnahalaua Sârbi (adecâ la biserica Sf. Nicolae din Sârbi), amintit pe un Triod la 1773".

Ceilalţi: Bratu, Petre, Stroe pomeniti la proscomidie, şi Toader, arătat numai in pridvor, alături de popa Nicolae şi de Petre, ar arăta că unii au lucrat peste tot, iar alţii numai in unele părţi.

În acest caz, popa Nicolae şi Petre, arataţi şi de inscripţia din pridvor şi de cea cle la proscomidie, ar putea fi socotiţi ca meşteri conducători, iar ceilalţi: Toma, Bratul şi Stroe ar fi socotiţi că au lucrat sub conducerea celor dintâi, în pronaos, naos şi altar, pe când Toader, vre-un ucenic, a fost intrebuinţat numai la lucrările din pridvor.

Pictura.

Calitatea meşterilor zugravi care au lucrat la biserica Drugăneştilor se poate judeca după scenele pline de viaţă şi de mişcare pe care le-au executat, ca şi după decoraţia bogată dintre registre, amintind puternica şcoalâ a lui Brâncoveanu, după cum aureolele in relief ale sfinţilor din primul registru mărturisesc de vechea tradiţie a primei jumătăţi a secolului al XV-lea in Ţara-Românească, tradiţie înviorată în epoca lui Matei Basarab, în zugrăvelile murale ca şi in zugrăvelile icoanelor.

Deasupra draperiilor, registrul intâi infâţisează un rând de sfinţi in mărime naturală, având aureolele in relief. Urmeazâ un rând de medalioane, decorate cu ornamente florale, apoi o serie de scene din viaţa lui Isus incadrate în benzi simple, colorate ini rosu, iar deasupra acestora un alt rând de scene din viaţa lui Isus şi a Maicii Domnului, după care, la naşterea bolţilor înlocuite, apare un brâu decorativ.

Patru medalioane, infăţişând pe sfinţii Terentie, Zinovie... Iacov şi două scenc de deasupra acestora: Botezul lui Isus şi Invierea lui Lazăr, ne dau o vagă idee despre adevăratul meşteşug al zugravilor. Coloritul, în care domină roşul viu, caracteristic bisericilor noastre, adaugă incă o notă bună calităţii meşterilor.

Decoraţia…

.. din spaţiile dintre medalioane este variată. Între medalioanele din jurul lui Isus Emanuil spaţiile sânt implinite cu crengi încărcate de frunze. În spaţiile dintre medalioanele din jurul Sf. Ioan Botezătorul apar mânunchiuri de flori compuse din trei tulpini, terminate la vârf cu un ciorchine, închipuind fructul plantei, iar pe laturi având flori deschise. Capetele mănunchiurilor sânt legate printr-un nod care se împ1eteşte cu medalioanele invecinate, dând forma aproximativă a unui romb, ale cărui laturi sânt legate intre ele prin două linii ce formează o cruce. Între braţele crucii se văd patru puncte.

Icoanele. Cele impârâteşti, zugrâvite desigur odată cu uşile laterale ale altarului sau cumpărate de Paharnicul Dumitrache în locul celor vechi, din secolul al XVIII-lea, sânt de factură apuseană, şi inferioare celor amintite, din secolul anterior, de o factură superioară, deşi autohtone.

Aureolele de argint impodobesc frumos chipurile celor din urmă.

O fază intermediară între cele două feluri de icoane descrise mai sus o infăţişează icoana Maicii Domnului, ale cărei iniţiale sânt inchise in medalioane inflorate. Deosebirea o face scaunul pe care stă impreună cu pruncul Isus.

Numai pentru aureole, coroane şi cadre de argint, frumos lucrate la inceputul secolului al XIX.-lea, se dâ icoana Maicii Domnului, dăruită de cineva bisericii.

 

Pisaniile pe pietre…

sânt două. Pisania aşezatâ deasupra uşii de intrare in pronaos este săpată în relief, încadrată în două ornamente florale şi formează latura superioară a cadrului de piatră din jurul uşii amintite.

Uşa, împreunâ cu pisania, este mărginită de două coloane formate din bucăţi de piatră de mărirni neegale. Ornamentul este floral. Baza coloanelor infăţişează floarea deschisă, coloana insăşi este impodobită de un lujer, care porneşte de deasupra hasei, şerpuieşte in sus, incărcat de frunze şi flori deschise, şi se termină sub capitel, arcuindu-se în jos.

Capitelul este despărţit printr-un inel scos in relief şi este împodobit cu frunzele plantei care imbracă insăşi coloana. Cuprinsul pisaniei este următorul:

„Întru slava înălţării tale, Mântuitoriule Hristoase. Ale tale dintru ale tale, ţie aducând dumnealui Gavriil Drugănescul Vel Vornic dă Târgovişte acest sfânt lăcaş dumneesc, unde să prăsnueşte hramul B1agoveştenia preasfintei dă Durnnezeu Născâtoare şi pururea Fecioarei Mariei, den satul durnnealui Drugâneşti, care den râvnă dumnezeească o au inâlţat dă piatră, zugrâvind-o şi infrumuseţând-o cu toate podoabele ei. Şi s’au inâlţat în zilele prea-luminatului Domn Io Nicolae Alexandru Voevod, Care s’au sfârşit in luna lui Iulie, leat 7231".

Cea de-a doua pisanie este pe o piatră de mormânt din pronaosul bisericii în dreapta ; ea are cuprinsul următor:

„Sub această piatră odihnescu-se osele robului Dumnezeu Staico logofăt, petrecând pe această lume trecătoare ani 46 şi lesând viaţa aceasta la lunii 20 leat 7223 şi oasele părintelui dumnealui. Tudor Portar, la luna lui Fevruar dne 15, leat 7181. Şi osele roabei lui Dumnezău (sic) jupâneasei Mariei, soţia dumnealui Gavrilă logofăt Drugănescul, la luna lui Ap[ril] dne 14, leat 7214, şi ale cocoanei, dumneaei Caliţei. Dumnezău să-i pomeneascâ"

Piatra aceasta de mormânt, care acoperă pe atâţia dintre ctitori, cu intregul câmp scris, n-are ca ornament decât canelura şi chenarul marginal in relief, iar in partea de jos un ornament vegetal, din care, in alte împrejurâri, ar fi râsârit tulpina arborelui vieţii, străvechiul motiv funerar.

La capâtul acestui mormânt o altă piatră, in care, după un obicei vechi, se înfigeau lumânările la pomeniri, poartâ inscripţia: „Tudor Drugânescul Portar".

Biserica boierilor Drugăneşti este din multe puncte de vedere interesantă: arhitectural, pictural, genealogic şi decorativ. Ea ne dezvăluie numele unor vestiţi preoţi zugravi şi ne descoperă meşteri necunoscuţi până aici sau nerelevaţi indeajuns.

Releveul actual, pus de acord cu vechea arhitectură a bisericii, care ar putea fi readusă în starea de mai înainte, arată gustul boierilor ctitori şi decadenţa acestui gust în secolul trecut.



Secţiune longitudinală şi orizontală